miercuri, 24 iunie 2009

Civismul la trîntă cu Ridzi

Şi-o merită Ridzi. Cu vîrf şi îndesat. Nu demisionează pentru că ea este domniţă...la Palat. Aţi mai auzit, vreodată în istorie, de vreo Domniţă demisionară? Chiar dacă s-a gîndit, chiar şi pentru un minut la asta, vocea a doua, cea care preia muzica provenită de la megafoanele de la Palat, a determinat-o să continuue. Zic şi eu aşa, pentru că tot nu pot să exclud că ea chiar nu s-a gîndit la demisie! Pe de altă parte, scandalul, campania creată, este de o mare tristeţe. Ca şi cînd alte subiecte de presă nu meritau un tratament similar. Ca şi cînd autostrăzile, şi contractele pentru drumari, sunt fireşti precum apa de ploaie, şi nu ar trebui să ne facă să ne mutam în faţa Ministerului Transportului. Ca să cîntăm la urechea clăpăugă a lui Berceanu. Ca şi cînd acele celebre contracte de privatizare nu au meritat efortul, ca şi cînd achiziţiile de energie se fac corect şi curat. E clar, ca să nu mai lungesc vorba. Ridzi este identificată cu Băsescu, deci trebuie linşată. Pare-se însă, că surpriza a fost mare pentru doamna Ridzi. Chiar nu se aştepta la asta! Nu se aştepta, pentru că metoda pe care a ales-o, pentru cheltuirea banilor, este una brevetată de atît de mult timp! A greşit fundamental. A greşit în primul rînd pentru că nu a ales şi ea nişte firme mai cu vino-ncoace pentru distribuirea caşului. De exemplu, Nemirschi de la mediu, aflat acum într-un scandal similar, a stat şi a calculat cît de cît oportuniţăţile. A trimis banii la o firmă de publicitate din Ploieşti, care obişnuieşte să îşi subcontracteze lucrările, unei alte firme din Bucureşti. Iar firma din Bucureşti este fondată de....de Roxana Curelea Străchinescu, unul dintre directorii de vînzări de la GSP . Ironic, nu? De Nemirschi e rău oricum. E la cuţite cu Udrea, iar Udrea nu iartă. Aşa că nu e nevoie nici de lăutari, nici de prea multe minute în spaţiul mediatic . Pentru demisie, nici nu ar avea nevoie să îşi folosească mîna dreaptă. Ar putea să o scrie altcineva, cu pixul lui. Nu lasă nici urme. Bine...mai are o şansă. Să deblocheze proiectul d Roşia Montană. . atît de dorit de gaşca PD-l! Dar asta e o altă discuţie.

3 comentarii:

Dan Lupu spunea...

Ce sa-i faci daca cineva a zis ca Ridzi trebuie atacata. Ceea ce m-a surprins a fost faptul ca nimeni nu a remarcat declaratiile marilor PDL, cu dublu inteles. Aproape toti au zis ca nu au nimic ca Ridzi sa fie anchetata, ei nu se opun ca in cazul Nastase. Acest lucru nu arata diferenta fata de PSD ci faptul ca Ridzi va fi debarcata, principalul motiv fiind imaginea negativa adusa partidului. La cat s-au chinuit Pdl-stii sa arate ca nu au probeleme legale a venit fatuca asta si le-a stricat apele. Mai ales ca nu au cum sa se laude cu rezultate economice. Si mai ales ca Base isi pregateste campania electorala pe baza de anticoruptie. Din aceste cauze fata va fi remaniata.

romana spunea...

Crezi tu ca va fi?

Dan Lupu spunea...

Marti, fata va fi la comisie. Vedem reactia de dupa