vineri, 4 decembrie 2009

Viol acceptat

E un viol acceptat. Aproape că ne place să fim violaţi. Ne plîngem că nu avem între cine să alegem. Clamăm discrepanţa tot mai mare dintre guvernanţi şi guvernaţi. Dar în acelaşi timp suntem suporteri. Votăm apăsat, votăm nehotărît, îi acceptăm aşa cum sunt. Şi ridicăm din umeri. Votăm în schimbul a 100 de lei, sau a unei pungi cu mîncare. Mita pe care o rambursăm mai apoi cu vîrf şi îndesat: la medic, la primarie... Din dezbaterea de aseară nu am înţeles nimic. Nu am reţinut nicio fraza întreagă care să începă cu "eu vreau să fac asta şi o sa fac". Despre corupţie, tema predilectă din 2004, ieri nu a fost rostit niciun cuvînt. În treacăt parcă, Băsescu a amintit de privatizările lui Năstase. Îţi dădea senzaţia că Geoană este la putere şi nu invers, fapt ce l-am înţeles acum şi îl explic mai jos. Geoană, total neinspirat, parcă nici nu auzise de maestrul Videanu , contractele din energie, licitaţiile de la transporturi, subventionarea preţului gazelor pentru sponsorii PD-L, banii băgaţi în drumuri de ţară, pentru puşculiţa de campanie. Ştiţi de ce nu a auzit Geoană de mafia creată în jurul lui Băsescu? Pentru ca el este, el şi cei care îl sprijină, printre beneficiari. Sunt interese de care nu se poate atinge, pentru că se întrepătrund. Nu prostia l-a împrins să nu reacţioneze, ci încrîngăturile create de partidul al cărui exponent este. Un timid " Cocoş" rostit de Geoană este doar praf în ochi, care face doar să îi sublinieze slăbiciunea. Atît a avut voie să spună, săracul. Cît timp a ales să îşi pună embargo pe vorbele tari, a lăsat de înţeles că sistemul este perfect rotund şi funcţionează. Ceea ce este fals. Este un semnal pe care l-a transmis susţinătorilor financiari: "Staţi liniştiţi cu mine nimic rău nu o să vi se întîmple". Cu alte cuvinte, Geoană nu a simţit ceea ce electoratul de dincolo de ecran a vrut să audă. Şi a confirmat că tot ce ne poate aduce în plus este slăbiciunea sa. În rest, aceleaşi lucruri. Acelaşi sistem dual şi fals creat de Băsescu. Geoana mi-a dat senzaţia unui baieţandru pe care părinţii nu l-au lăsat să se joace, în faţa blocului,cînd a fost mic. Băsescu a jucat bărbăteşte. A marcat inclusiv pe terenul lui Geoană, şi mă refer la generosul capitol de politică externă. Aici este relevantă observaţia unui prieten. Băsescu vrea să fie un jucător pe piaţa internaţională, vede Romania drept nod energetic, gazdă specială pentru bazele americane, ticluieşte strategii la Marea Neagră... Cînd noi mai avem un pas pînă la falimentul statului. Ce alt mare conducător se mai credea arbitrul lumii în timp ce în ţară era foamete şi se servea pîine pe cartelă? Nu vreau să spun că Băsescu este comunist, mi se pare nepotrivită eticheta pusă de stimatul Dinu Patriciu. După 20 de ani... Ci doar că omul vrea glorie supremă pe un fundament sărac. Începusem textul spunînd că ne place să fim violaţi. Vroiam să spun doar că cei doi ne reprezintă, fie că ne place, fie că nu. Şi că îi merităm. Teoretic, ar trebui să şi alegem între ei. Şi să lăsăm violul să se consume.

4 comentarii:

Valentin Serbanut spunea...

Geoana putea sa dea cateva nume chiar daca ii sareau la gat in replici pe urma... Facea subiecte, senzatie, iar presa era cu el. Ar fi fost minimalizate replicile acelora care picau de fraieri.

romana spunea...

Dar a preferat sa si-o incaseze el cu Vantu. O dobitocenie fara margini. Eu chiar cred ca unele subiecte (subiecti) sunt de neatins. Si ca Geoana nu isi permite sa atace. Nu e vorba de reactii

Moise spunea...

Te inseli. Mult! Ai impresia ca ceea ce se spune la televizor conteaza. Nu conteaza si nu de aia nu a punctat Geoana. N-a punctat pentru ca nu stie sa puncteze. Restul nu mai conteaza. Asta cu violul e funny. Pacat ca e atat de incarcata de un dramatism inutil. Esti prea tensionata Romana, si zau ca nu ai nici un motiv.

romana spunea...

Eu cred ca dezbaterea i-a smuls 2% lui Geoana(audienta a fost mare). Deci dezbaterea a contat. Mesajul lui ar fi cantarit mult. Ca am fost tensionata cand am scris postul, pai face parte din mine. Pun patos si ma simt bine asa. Altfel spus, chiar cred ca alegerile astea sunt dramatice :)