Dascalii si sita

Sunt tanara. Deci stiu. Stiu ca au fost doar cativa profesori care au contat. Sunt tanara si stiu ca cei mai multi isi spuneau discursul la fel, acelasi pentru fiecare generatie. Stiu ca cei mai multi aveau favoriti. Simt psihopedagogic? Deloc. Profesorul, dascalul ...! Bucuria de a-l intalni, undeva intr-un capat de tara, e din ce in ce mai rara. Cam unul, doi la o scoala. Multi au ales profesoratul pentru ca era la indemana. Si de aici pleaca totul. Plus comoditatea, favoritismele si rutina. Nu sunt motivati, ati spune. Da, e adevarat. Cunosc foarte bine cam cat castiga un profesor dupa o viata de munca. La ce stres este supus... Insa discutiile despre salarizare sunt inutile pana cand profesorii nu sunt supusi unei selectii riguroase. Cei multi, trebuie trimisi spre alte domenii. Sa se regaseasca. Poate asa i-ai ajuta sa faca si ei o meserie cu placere. Si cei putini, sa ramana. (pentru ca sunt dascali care se trezesc noaptea, deoarece tocmai au gasit o noua modalitate de a se face intelesi). Sa ramana, si sa fie bine platiti. Doar ca asta ar insemna sa fie introduse criterii de performanta. Care ar trebui stabilite tot in functie de performantele elevilor. Performantele inseamna note mari la teze, note mari la examenele finale. Cine pune aceste note? Aceiasi profesori, care au interesul ca performantele lor sa fie evaluate la superlativ. Un fel de conflict de interese, care poate fi rezolvat numai printr-o strategie. Un proiect de lege care sa stabileasca alte criterii de evaluare a performantelor, si care sa fie adoptat imediat de Guvern. Dar asta ar insemna proteste, scaderea popularitatii, si multa munca. Vorbaria tine mai bine. Uite greva, nu e greva. Promisiuni din partea lor, clementa din partea profesorilor. Adica nimic. Pentru ca sunt inca tanara imi amintesc ca traiesc in tara asta. Ca nimic serios nu tine.