marți, 5 mai 2009
Dor de mine
Mi-e dor sa plec. Sa ma tot duc. Sa imi adun in jurul meu prieteni vechi. Atat de vechi, incat putin probabil sa imi fie inca prieteni. Oameni cu care nu ma vad zilnic la cafea, oameni care nu suna, care nu scriu. Prieteni vechi care par sa fi uitat tot. As vrea sa ii revad in jurul unei mese. Intr-un parc. Miroase a pamant in parc...De asta. Sa comandam o bere. Muzica sa urle. Da, hotarat sa urle. Nici nu e necesar sa ne vorbim. Lucrurile s-au schimbat mult, noi ne-am schimbat. Greu sa mai explici ce ai devenit. Cum ai devenit. Spovedita m-as simti in doar cateva ceasuri! Mi-e dor de mine cum eram. Atunci cand nu eram eu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Cu acelasi gand eu ma intorc de vreun an in locul de unde ai plecat si tu si de unde am plecat si eu. Fac in minte un plan cum sa refac ceva si sa ma strecor si eu in trecut insa sa fiu asa cum sunt acum.
Ma intorc invinsa de fiecare data. Imi aduc aminte de o poezie pe care ne-a citit-o domnul Crainic in clasa a IX a. 'La obarsie, la izvor / nici o apa nu se intoarce / decat sub chip de nor.' Atunci nu am inteles nimic si acuma oricum nu ii vorba de obarsie. Ii clar ca nimic nu ma ii ce o fost, nici macar noi.
Da. Chiar si parcul acela pe care il aveam in cap s-a schimbat intre timp. Cat despre Crainic....l-am avut in gand cand am scris urmatorul post. Imi amintesc cand ne-am dus sa il luam cu forta la banchet pentru ca el nu avea de gand sa vina. Mulgea vaca.Nu ii placea galagia inutila...Biblioteca lui....Un OM
Trimiteți un comentariu