450 de milioane de euro pentru HIV/SIDA

Am lucrat la asta în ultima perioadă. Şi am învăţat multe pe parcurs. Am înţeles, de pildă, că problema sistemului de sănătate românesc nu este că nu sunt alocaţi suficienţi bani de la buget. Ci că ei sunt administraţi incredibil de prost. Achiziţiile care se fac de către spitale, minister, sau Casa Naţională de Asigurări de Sănătate sunt ameţitoare. Bani mulţi rău, care dau o putere de nedescris furnizorilor şi distribuitorilor de medicamente. La fel de surprinzătoare sunt şi diferenţele dintre spitalele din ţară. Unele foarte bogate, în timp ce altele sunt în pragul falimentului. Acestea ultimele mustesc vara de muşte şi devin iarna congelator. Banii sunt pompaţi în anumite firme, iar medicamentele sau aparatura sunt achiziţionate la cele mai mari preţuri. Soluţiile, şi de această dată mă refer la programele naţionale de sănătate, sunt nenumărate. Ştiaţi că nu există nicio evidenţă clară a bolnavilor aflaţi în programele de cancer, HIV-SIDA, diabet? Situaţia lor nu este monitorizată de nimeni şi nici nu există o bază de date clară, deşi banii curg înspre programe cu nemiluita. Ştiaţi că licitaţiile pot fi organizate astfel ca medicamentele să coste cu cel puţin 10% mai puţin în farmacii? Este inutil să ne mai întrebăm de ce spitalele nu au medicamente, de ce arată aşa cum arată sau de ce nu sunt bani pentru salariile medicilor şi a personalului sanitar.