Viaţă de milionar

Unul dintre milionarii noştri autohtoni a inaugurat o investiţie de cîteva zeci de milioane de euro, undeva în sudul ţării. O fabrică uriaşă, care va crea cîteva sute de locuri de muncă. Dar să vă povestesc cum a decurs momentul oficial. Ăla cu tăiatul panglicilor, şampania şi discursurile. O dată ajunşi la poarta fabricii a început să se deruleze şi filmul. O mulţime de domni în costume negre, pantofi lustruiţi şi parfumuri înţepătoare. Fuste extrem de scurte, feţe de fete cu farduri suprapuse, blănuri scumpe, coafuri înalte, pregătite cu mare grijă în singurul salon din micuţul oraş. Doamne sau domnişoare, lungi şi drepte, urcate pe tocuri înalte, cu pasul măsurat, convinse că nimic nu s-ar fi întîmplat dacă Dumnezeu nu le-ar fi hărăzit pe acest pămînt. De o parte si de alta a mulţimii sunt aşezate pahare cu şampanie, de ai fi zis că se pregăteşte cel puţin o orgie a lui Bachus.Paharele sunt păzite însă. Nimeni nu are voie să se apropie de ele. Nu încă. Ar bea oamenii o apă sau o cafea, se vede că au obosit stînd, pe uscat, în picioare. Dar toate ifosele astea l-ar fi costat pe milionar. Gloata uniformă şi neomenită face linişte brusc, la apariţia ministrului economiei. Parcă milionarul, aflat în primele locuri în top 300, descreşte brusc, scade uşor, ca să ajungă să pupe mîna şefului. Şeful, puţin jenat, ştiind că este filmat din toate părţile, se fîstîceşte, şi se străduieşte, în faţa microfoanelor, să îşi justifice prezenţa acolo. În stînga şefului, un ambasador cu ochii traşi spre spate, venit cu întregul său staff. În dreapta, şade un personaj vioi, şi mic, şi glumeţ, şi fără vreo legătură directă cu ministrul, cunoscut drept Miki Şpagă. Ceva mai în dreapta, stă un alt domn mic şi negru înconjurat de oameni mari. Se recomandă Vasile Turcu de la Dinamo. De altfel, Turcu ţipă şi aplaudă extrem de zgomotos atunci cînd ministrul taie panglica. Cu siguranţă crede, pirpiriul, că e pe stadion şi tocmai a înscris unul de-al lor. Aşa să fi fost, posibil. Ministrul a tăiat cu iscusinţă panglica, chiar dacă investiţia s-a făcut din bani privaţi(subliniat). Nu ştie de ce are onoarea. Îi explică milionarul, în doi paşi şi trei mişcări. Nimic nu ar fi fost posibil fără ajutorul demnitarului, „fără măsurile de ajutorare a societăţilor într-o perioadă aşa de grea pentru economia românească”. Aşa este, ministrul a închis ochii la o datorie de 100 de milioane de dolari, pe care milionarul o avea faţă de Romgaz. Datoriile sunt acum în parte şterse, în parte eşalonate. Să tot fii milionar în Romînia! Dar nu apuci să îţi duci gîndurile pînă la capăt, că cei cinci domni cu instrumente aurite, şi pălării mari şi negre, încep să cînte un marş triumfalist. De sperietură, ministrul sare trei paşi în spate. Este o fanfară , de aceea de care mai vezi la înmormîntări, prin cartierele bucureştene. Şi o dată pornită, numai soborul de popi a mai oprit-o. Ministrul încearcă să se detaşeze de grupul pestriţ, în care a fost aşezat, însă este obligat să se mai pupe apăsat cu neveste, primari, soacre, consilieri. Trei preoţi apar în faţa intrării şi încep cîntarea. Rugăciunea se adresează parcă numai celor trei oficiali, din faţă. Şeful, milionarul şi ambasadorul. Plebea nu are nevoie azi de cuvîntul Domnului. Milionarul apucă hotărît microfonul. Aduce lîngă el o fată cu mustaţă, care ar trebui să citească discursul milionarului, gata tradus în engleză. De emoţii, fata se bîlbîie, rămîne fără glas,dar şi fără de limba engleză, iar milionarul se descurcă de unul singur. A urmat o scurtă vizită în fabrică. Scurtă, adică de vreo 15-20 de minute. La întoarcere, paharele de şampanie dispăruseră. Probabil au fost băgate la loc în sticle ca să aştepte următoarea inaugurare. Şi invitaţii au plecat încet şi cu grijă, trecînd pe lîngă maşinile de poliţie, scoase în stradă, ca să dea greutate evenimentului. Cu ce-o fi greşit bietul ministru? Cît să fi luat pentru asta? Pentru datorii şi pentru toate celelalte? Cînd întreb cît, mă refer la indemnizaţie, plus prime, plus diurne, desigur.