Cine a tras în noi?

Pentru că anul acesta Crăciunul meu a însemnat şi muncă, am vizionat mai multe documentare, filme, legate de Revoluţie. Cele mai bune dintre ele au fost difuzate de canale străine. Sau au fost realizate/produse de posturi străine de televiziune şi difuzate de ale noastre. Căci altfel, televiziunile din Romînia au tratat superficial subiectul. În opinia mea, talk-show-rile şi-au pierdut de mult relevanţa. Iar filmele montate sunt aceleaşi de acum un an, acum doi ani. Oricum, sunt doar cîteva zile pe an dedicate evenimentului. După 20 de ani am încercat să îmi formez o opinie. Nu am reuşit. Eram prea mică atunci. Documentarea nu este suficientă acum. Mă doare sufletul pentru părinţii care şi-au înmormîntat copii în 1989. Mă doare sufletul pentru toţi cei care au umplut închisorile înainte de 1989. Este revoltător procesul Ceauşeştilor (am citit cu grijă stenogramele) este de prost gust decizia de a-i împuşca. O grămadă de anchete ar trebui redeschise. De fapt, multe ar trebui, mai întîi, deschise. Mulţi dintre călăii de atunci sunt activi şi astăzi. Procesul comunismului rămîne doar o sintagmă ,folositoare in campaniile electorale. După 20 de ani , s-ar fi impus o cercetare mai profundă. Probabil , mulţi gîndesc că este tardiv. Că demersul ar fi inutil. Că ar trebui să privim înainte, şi nu altfel . Afirmaţii corecte, în condiţii corecte. Nu şi la noi însă. Aici nimeni nu a făcut curăţenie după 1989. S-a născut un stat nou, dar mizeria veche s-a păstrat. Securitatea joacă încă cărţi mari. În plus, doar dacă înţelegem şi ne cunoaştem istoria avem şansa să nu o mai repetăm. Dar noi nu mai cercetăm. Că e tîrziu. Că sunt interese de neatins. Aşa cum punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara rămîne doar o iluzie. .