Viol acceptat

E un viol acceptat. Aproape că ne place să fim violaţi. Ne plîngem că nu avem între cine să alegem. Clamăm discrepanţa tot mai mare dintre guvernanţi şi guvernaţi. Dar în acelaşi timp suntem suporteri. Votăm apăsat, votăm nehotărît, îi acceptăm aşa cum sunt. Şi ridicăm din umeri. Votăm în schimbul a 100 de lei, sau a unei pungi cu mîncare. Mita pe care o rambursăm mai apoi cu vîrf şi îndesat: la medic, la primarie... Din dezbaterea de aseară nu am înţeles nimic. Nu am reţinut nicio fraza întreagă care să începă cu "eu vreau să fac asta şi o sa fac". Despre corupţie, tema predilectă din 2004, ieri nu a fost rostit niciun cuvînt. În treacăt parcă, Băsescu a amintit de privatizările lui Năstase. Îţi dădea senzaţia că Geoană este la putere şi nu invers, fapt ce l-am înţeles acum şi îl explic mai jos. Geoană, total neinspirat, parcă nici nu auzise de maestrul Videanu , contractele din energie, licitaţiile de la transporturi, subventionarea preţului gazelor pentru sponsorii PD-L, banii băgaţi în drumuri de ţară, pentru puşculiţa de campanie. Ştiţi de ce nu a auzit Geoană de mafia creată în jurul lui Băsescu? Pentru ca el este, el şi cei care îl sprijină, printre beneficiari. Sunt interese de care nu se poate atinge, pentru că se întrepătrund. Nu prostia l-a împrins să nu reacţioneze, ci încrîngăturile create de partidul al cărui exponent este. Un timid " Cocoş" rostit de Geoană este doar praf în ochi, care face doar să îi sublinieze slăbiciunea. Atît a avut voie să spună, săracul. Cît timp a ales să îşi pună embargo pe vorbele tari, a lăsat de înţeles că sistemul este perfect rotund şi funcţionează. Ceea ce este fals. Este un semnal pe care l-a transmis susţinătorilor financiari: "Staţi liniştiţi cu mine nimic rău nu o să vi se întîmple". Cu alte cuvinte, Geoană nu a simţit ceea ce electoratul de dincolo de ecran a vrut să audă. Şi a confirmat că tot ce ne poate aduce în plus este slăbiciunea sa. În rest, aceleaşi lucruri. Acelaşi sistem dual şi fals creat de Băsescu. Geoana mi-a dat senzaţia unui baieţandru pe care părinţii nu l-au lăsat să se joace, în faţa blocului,cînd a fost mic. Băsescu a jucat bărbăteşte. A marcat inclusiv pe terenul lui Geoană, şi mă refer la generosul capitol de politică externă. Aici este relevantă observaţia unui prieten. Băsescu vrea să fie un jucător pe piaţa internaţională, vede Romania drept nod energetic, gazdă specială pentru bazele americane, ticluieşte strategii la Marea Neagră... Cînd noi mai avem un pas pînă la falimentul statului. Ce alt mare conducător se mai credea arbitrul lumii în timp ce în ţară era foamete şi se servea pîine pe cartelă? Nu vreau să spun că Băsescu este comunist, mi se pare nepotrivită eticheta pusă de stimatul Dinu Patriciu. După 20 de ani... Ci doar că omul vrea glorie supremă pe un fundament sărac. Începusem textul spunînd că ne place să fim violaţi. Vroiam să spun doar că cei doi ne reprezintă, fie că ne place, fie că nu. Şi că îi merităm. Teoretic, ar trebui să şi alegem între ei. Şi să lăsăm violul să se consume.

PLUS NOI

Şi-a tras frate meu formaţie! Se numeşte Plus Noi, iar băieţii se aud incredibil de bine.Cîntece crude este primul album pe care l-au lansat, şi aproape epuizat. Abia aştept să îi văd la o cîntare. Să arunce cu ritmul în mine.

Trăiască România dodoloaţă!

Ne urcam în mocaniţa de 6 dimineaţa. Ne împingeam toţi gramadă în vagoane, cu respiraţia întretăiată de cît de înfofoliţi eram. Mocaniţa oprea în fiecare staţie pînă în Alba Iulia. Pe scară în sus veneau bătrîni îmbrăcaţi în tricolor. Îmi amintesc că steagurile aveau gaură, cam toate. Bătrînii satelor noastre îşi lăsau animalele în grija nevestelor. Spălaţi cu săpunul cel bun (chiar dacă mirosul staulului încă se mai simte), curaţi şi cu medaliile în piept, au luat drumul Unirii. Drepţi şi demni, în costumele de sărbătoare- nu puteai să îţi iei ochii de la ei! Este ştiut că Alba Iulia şade în frig şi ceaţă de 1 Decembrie. Tata rămîne mereu fără mănuşi pentru că i se face milă de cîte un soldat căruia îi îngheaţă mînile pe armă. Eram în Alba Iulia înainte să se deschidă orice ceainărie, cofetărie sau bar în care am fi putut să ne încălzim cu un vin fiert. Ne dădeam punct de întîlnire. Eram gaşcă mare, din toate colţurile ţării. Prilej de socializare. Prilej de spectacol. Defilarea era în fapt spectacolul anului. Urcaţi pe vîrfuri, rămînem cu gîtul lung şi glasul amuţit de uimire. Imnul, poveştile bătrînilor, de care ne despărţisem în tren dar pe care îi regăseam peste tot, colindele şi hora...Hora ne unea. Unea în noi spiritul, unea valorile în care am crescut, unea învăţămintele pe care le primisem. Hora ne şi încălzea, e adevărat. Dar curăţenia lor, al celor care şi-au pus haine de sărbătoare era mereu surprinzătoare. De abia la Alba Iulia de 1 Decembrie uiţi să fii sceptic, uiţi să fii crud sau uiţi să nu mai speri. Şi nu pentru că ai privi în viitor, ci pentru uitătura în trecut. Datorită lor. Celor îmbrăcaţi de gală, cu decoraţiile în piept, cu cioareci groşi şi traiste mari. Oameni curaţi. Seara tîrziu mama ne aştepta acasă. Cu oala de sarmale pregătită, ştie mereu ce să facă să ne aducă în simţiri. Tricolorul mai atîrnă la balcon cîteva zile.

Licitaţia anulată

Şi licitaţia pentru achiziţionarea de medicamente, pentru combaterea virusului HIV SIDA, a fost anulată astăzi. Motivul? Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a ajuns la concluzia că licitaţia a fost niţel măsluită, permiţînd numai unor anumiţi distribuitori să participe, diminuînd astfel şansele ca statul să obţină cel mai bun preţ. Ha. Licitaţia va fi reluată sub o altă formă. Binenţeles că nimeni nu este vinovat. Caietul de sarcini a picat din cer, nu l-a întocmit niciun muritor de pe Pămînt.

Filmuleţul cu Băsescu. Şoc. Pumn în gură. Şoc. Patriciu. Şoc

Filmuleţul apărut în seara asta le va da multora motive să meargă la vot. Probabil că intuiţi că s-ar duce să îl voteze pe Geoană. Nope. Poate asta ar fi făcut pînă la momentul difuzării filmului incendiar, şocant, incredibil. Iar modalitatea în care au fost prezentate imaginile cu Băsescu şi copilul, regia creată în jurul acestei lansări mi-a dat un fior rece pe şira spinării. Mi-a amintit de felul în care arăta presa în perioada lui Năstase. Cum banii împărţiţi ziarelor dictau tonul subiectelor. Deci. Filmuleţul poate fi real, poate Băsescu s-a enervat şi l-a împins pe băiatul ala, nici vorbă de pumn în gură, poate fi şi trucaj deopotrivă. Gestul lui Băsescu este revoltător, însă felul în care a fost livrat, momentul, amploarea care i s-a dat, este incredibilă. Băieţii încearcă să ne facă să credem că ceea ce vedem cu ochii noştri de fapt nu este ceea ce vedem, ci o halucinaţie, că ceea ce auzim nu este tocmai ce auzim, ci că suferim de inocenţă. "Gata. E finalul lui Băsescu." În opinia mea finalul venea oricum. Şi fără mînzoleala asta. Fără de zoaie. Nu ma intereseaza daca filmul este trucat sau nu Ingenios, domnule Patriciu, însă nu ţine.

450 de milioane de euro pentru HIV/SIDA

Am lucrat la asta în ultima perioadă. Şi am învăţat multe pe parcurs. Am înţeles, de pildă, că problema sistemului de sănătate românesc nu este că nu sunt alocaţi suficienţi bani de la buget. Ci că ei sunt administraţi incredibil de prost. Achiziţiile care se fac de către spitale, minister, sau Casa Naţională de Asigurări de Sănătate sunt ameţitoare. Bani mulţi rău, care dau o putere de nedescris furnizorilor şi distribuitorilor de medicamente. La fel de surprinzătoare sunt şi diferenţele dintre spitalele din ţară. Unele foarte bogate, în timp ce altele sunt în pragul falimentului. Acestea ultimele mustesc vara de muşte şi devin iarna congelator. Banii sunt pompaţi în anumite firme, iar medicamentele sau aparatura sunt achiziţionate la cele mai mari preţuri. Soluţiile, şi de această dată mă refer la programele naţionale de sănătate, sunt nenumărate. Ştiaţi că nu există nicio evidenţă clară a bolnavilor aflaţi în programele de cancer, HIV-SIDA, diabet? Situaţia lor nu este monitorizată de nimeni şi nici nu există o bază de date clară, deşi banii curg înspre programe cu nemiluita. Ştiaţi că licitaţiile pot fi organizate astfel ca medicamentele să coste cu cel puţin 10% mai puţin în farmacii? Este inutil să ne mai întrebăm de ce spitalele nu au medicamente, de ce arată aşa cum arată sau de ce nu sunt bani pentru salariile medicilor şi a personalului sanitar.

Şi s-a oprit

Nu. N-am savurat nimic. Ora 21 m-a prins la coadă la vot, în frig, la o secţie specială, unde am stat două ore. Evident, nu am votat. Apoi am văzut exit poll-urile. Nu cred în ele, dar exaltarea a dispărut. Nu aţi observat că noi suntem într-o permanentă exaltare? Că mereu sperăm că o să scăpăm de corupţie, incultură la nivel înalt, sărăcie? Că votăm mereu pentru aceleaşi lucruri? Că nevoile noastre sunt încă la baza piramidei? Că vrem acelaşi sistem sanitar pentru care am votat şi acum cinci ani, acelaşi sistem de învăţămînt, şi aceleaşi şosele pentru care am votat şi acum cinci ani? Probabil peste alţi cinci ani o să votăm cu aceeaşi exaltare. Poate o fi frustrarea de a nu putea vota, poate instinctul cultivat pînă acum, însă nu pot să alung gîndul că alegerile au fost lucrate la greu. Dar vocea echilibrului îmi spune că oricine ar fi intrat în turul doi ar fi fost fix acelaşi lucru. Aşa că m-am liniştit. Zîmbesc.